Plângerea și beneficiile ei – Secretul unei vieți mai bune!

Când avem în preajmă o persoană care se plânge încontinuu, care vede doar lucrurile negative, un viitor sumbru și dă vina pe lume pentru tot ce merge prost, ce simțim? Cel mai probabil, furie și oboseală. Să ascultăm pe cineva în acest fel și să vedem că, indiferent cât de mult îi explicăm greșeala din punctul său de vedere, NU SE SCHIMBĂ, ne face să ne simțim disperați. Să vorbim despre avantajele plângerii poate părea șocant, dar așa cum a demonstrat Darwin în teoria sa despre selecția naturală, ceea ce este util rezistă, iar ceea ce nu este util dispare. Ei bine, cam asta a spus, într-un fel. Din ce putem deduce că Plângerea trebuie să aibă anumite beneficii dacă nu dispare. În acest articol vom vorbi despre plângere ca resentiment, disconfort sau nemulțumire față de acțiunile sau comportamentul cuiva. Plângeri sănătoase, plângeri disfuncționale Plângeri funcționale sau justificate, care ne ajută să primim atenție și sprijin atunci când este necesar, și să identificăm ce nu este bine pentru a pune în aplicare soluții. Plângeri disfuncționale, cele care ne încarcă cu energie negativă, ne îndepărtează de căutarea soluțiilor și creează disconfort și stres între persoanele din jurul nostru. În acest articol vom vorbi despre cele din urmă. Motivele plângerilor pot fi: pentru că le-am învățat, pentru că suntem pesimiști, pentru că suntem exigenți și perfecționiști, pentru lipsă de empatie. Face ca persoanele care se plâng să fie pasive și împiedică învățarea. La o primă vedere, ce observăm în primul rând? Că se prefac nevinovate. Nu își asumă responsabilitatea pentru partea lor, dau vina pe lume, pe ceilalți … Crează o falsă senzație că au nevoie de ajutor. Creează emoții de respingere față de persoanele din jurul lor, dorința de a se îndepărta de ei. Pare că au dreptate în fața insistenței lor de a se plânge. Arată partea negativă, care, desigur, noi nu o vedem. Creează o senzație în persoanele din jurul lor de a fi prins în capcană, de a fi un eșec pentru că nu îi pot ajuta. Distrug soluțiile ușor. Simt că au dreptul să atragă atenția cu plângerea lor. În loc să rămână cu nemulțumirea lor, o aruncă în exterior. O altă perspectivă asupra plângerii Așa cum am menționat, plângerea are o funcție care ar trebui să genereze unele beneficii ascunse. Dacă ne punem „ochelarii compasiunii”, putem vedea o persoană rănită care nu știe cum să ceară ajutor sau afecțiune în alt fel, nu știe cum să-și gestioneze disconfortul. Are o mare frică de a fi abandonat, dar modul său de a fi generează tocmai asta. Simt o mare neînțelegere și lipsă de empatie din partea celorlalți. În trecut, poate a folosit plângerea într-o zi și a obținut atenția și ajutorul de care avea nevoie în acel moment. Și imediat s-a conectat înăuntrul său: plângerea = atenție = a fi văzut și ascultat = a te simți validat Și acum acest model s-a instalat în el. Modelele au nevoie de multă muncă personală pentru a fi schimbate și poate să fie nevoie să cerem ajutor de la profesioniști. Dând un sens Pentru a înțelege sensul plângerii, trebuie să mergem în istoria atașamentului. Vorbeam despre cum a fost îngrijit în primii ani de viață. Cum figurile de îngrijire i-au învățat sau i-au dat instrumente. Cum a fost văzut sau recunoscut sau nu în acele momente. Modelele pe care le-a învățat de la părinții săi. Atașamentul vorbește despre cum să-ți gestionezi emoțiile în mediul familial și dacă a avut îngrijitori care i-au permis să se simtă în siguranță, liniștit, înțeles, și nu supraprotejat. O persoană care se plânge, probabil că a fost ignorată și doar cu drame, strigăte, comportamente dezaprobate, a primit atenție emoțională, chiar dacă doar pentru a o certa. Sau poate modelele pe care le-a avut erau, de asemenea, plângărețe, victime și, în același timp, agresive într-o anumită măsură. Beneficii: Împiedică sau distrag disconfortul, nefericirea învinovățind lumea. Te feresc de responsabilitatea a ceea ce se întâmplă, „nu mă tortur de ceea ce se întâmplă sau ceea ce fac”. Deleg responsabilitatea altora de a rezolva lucrurile. Oferă o senzație falsă de liniște prin evacuarea frustrărilor mele în afara. Chiar dau vina pe ceilalți pentru ceea ce se întâmplă, pentru frustrare, nefericire, furie. Îi prind în aparența falsă a slăbiciunii, îi manipulez. Primesc mai multă atenție. Pot juca victima. Stârnesc nevoia celorlalți de a ajuta. Permit să nu accept situația și să cer altora să o repare. Nu fac nimic, pentru că „nu vreau să fac nimic” pentru a rezolva problemele. Cred că fac un favor amintindu-le pe cele negative, cel mai rău lucru care poate să se întâmple. Simt că ceilalți sunt pentru mine și cred că asta este afecțiunea, „dacă mă îngrijesc de mine, mă iubesc”. Dacă încetez să mă plâng, mă vor abandona, nu mă vor asculta, de aceea nu pot opri. Este o modalitate de a cere ajutor, dar sub acoperire, fără a arăta vulnerabilitatea, fără a se expune pentru a părea slab. Cu atât de multe beneficii, cum poate renunța cineva la plângere? Cum să oprești să te plângi? Faptul că această modalitate de a trăi s-a instalat are o funcție, așa cum am indicat. Depinde de capacitatea de auto-conștientizare, de a ne da seama, dacă putem înlocui plângerea cu cererea de ajutor în mod autentic. Plâ