Dacă auto înșelarea, cunoscută și sub numele de efectul Dunning-Kruger în psihologie, este destul de rea, atunci descoperirea că te-ai făcut de râs fără să-ți dai seama poate fi devastatoare. Așa s-a întâmplat și cu mine în timpul unei întâlniri sociale la un bar aglomerat de pe acoperiș în centrul orașului Portland acum câțiva ani, când din greșeală am numit-o pe Susie Beckie.
Cu toate acestea, greutatea acestui faux pas părea insignifiantă în comparație cu realizarea că vecinii mei parțiali erau implicați activ în acest eveniment. Cum mi-a ținut Dunning-Krugerul interior neștiutoare de defectul meu cognitiv atât de mult timp?
Reflecția mea a mers mai adânc, dezvăluind nu doar provocările recunoașterii faciale, ci și dificultatea mea în a distinge obiectele care au o asemănare izbitoare. Ca și…
Auto-înșelarea este o tendință umană comună, în care o persoană își manipulează propria percepție pentru a-și păstra o imagine pozitivă de sine. Aceasta poate duce la iluzii de competență și la incapacitatea de a recunoaște propriile slăbiciuni și greșeli. Efectul Dunning-Kruger este un fenomen psihologic care se referă la incapacitatea unor persoane de a recunoaște propriile lor incompetențe, ducând astfel la supraestimarea abilităților lor.
În experiența mea personală, am început să-mi dau seama de auto-înșelarea mea într-o întâlnire socială în timpul căreia am confundat numele unei persoane. Acest incident aparent banal a fost o adevărată lovitură pentru mine și am realizat că există mult mai multe aspecte ale auto-înșelării în viața mea pe care nu le-am recunoscut până acum.
De exemplu, am descoperit că sufer de prosopagnezie parțială, adică dificultatea de a recunoaște fețele. Acest lucru explică de ce nu am recunoscut-o pe Susie și am numit-o pe Beckie în mod greșit. Acest lucru m-a făcut să mă întreb câți alți oameni nu mi-au recunoscut feța în trecut, fără ca eu să fi știut. Este o revelație tulburătoare și m-a determinat să mă întreb ce altceva nu știu despre mine înșmi și cum acest lucru mă afectează în relațiile și în comunicare.
În plus, am observat că am dificultăți în a distinge obiecte care au o asemănare izbitoare. De exemplu, am greșit de multe ori diferite specii de păsări care arătau foarte asemănător. Acest lucru m-a făcut să mă întreb dacă această dificultate în recunoașterea detaliilor și în distingerea diferențelor subtile se extinde și în alte domenii ale vieții mele. Poate că există lucruri pe care le-am confundat de-a lungul timpului și nu mi-am dat seama.
Descoperirea acestui aspect al meu mi-a deschis cu adevărat ochii și m-a făcut să realizez cât de importantă este atenția la detalii și recunoașterea propriilor slăbiciuni. Este un proces de auto-cunoaștere care necesită curaj și deschidere către propriile neputințe și greșeli.
Pentru a depăși auto-înșelarea și a evolua ca indivizi, este esențial să fim sinceri cu noi înșine și să recunoaștem că suntem imperfecți. Este important să ne dăm seama că nu suntem mereu cei mai buni și că avem totuși multe de învățat și de descoperit despre noi înșine și despre lumea din jurul nostru.
Prin conștientizarea auto-înșelării, putem începe să ne construim o imagine mai realistă și mai autentică de sine. Putem recunoaște propriile noastre limite și greșeli și putem lucra activ pentru a le depăși și a ne dezvolta abilitățile și cunoștințele noastre.
Deși este ușor să ne lăsăm pradă auto-înșelării și să trăim într-o lume imaginară a perfecțiunii și competenței, este important să fim conștienți de acest fenomen și să ne străduim să fim cât mai sinceri și realiști cu noi înșine. Numai atunci putem crește și ne putem dezvolta cu adevărat ca indivizi.
Astfel, auto-înșelarea poate fi un aspect negativ și periculos al vieții noastre, dar prin conștientizarea și recunoașterea sa putem naviga prin lumea complexă a percepțiilor noastre și putem învăța să fim mai autentici și mai înțelepți în alegerile și acțiunile noastre. Deschiderea către recunoașterea limitelor noastre ne permite să devenim mai buni și să ne trăim viața în mod mai conștient și mai autentic.
