„Copilul tău este afară. Îl resuscitează acum.” Acestea au fost primele cuvinte pe care le-am auzit când mă aflam pe masa de operație, tremurând de la anestezie, un tub de sticlă lângă mine se umplea cu sânge. Acolo era fiul meu, o mică creatură albastră, înconjurată de personalul medical agitat care răspundeau la codul albastru.
Așa a început viața fiului meu, William, numit în acea dimineață de februarie pentru „putere”. William a fost tras în grabă la Unitatea de Terapie Intensivă Neonatală pentru primele șase săptămâni și nici măcar nu-mi amintesc cât timp a trecut până când l-am putut ține în brațe. Vizitele erau limitate la o oră la fiecare trei ore și, apoi, în cele din urmă, prin straturi de tuburi, soțul meu și cu mine am putut avea contact „piele pe piele” cu bebelușul nostru.
În una dintre acele prime zile torturătoare, când stăteam lângă „patul” copilului meu…
