Să presupunem că am putea fi invizibili pentru o zi și că am putea sta pe o bancă la metrou sau în stația de autobuz, analizând oamenii care ne trec prin față. Ne-am uita atent la ei, am remarca particularități în gesturile, postura și privirea lor, i-am judeca poate după felul în care merg sau se îmbracă. Când am vedea pe cineva cu o postură exemplară și o expresie de încredere pe chip ne-am gândi din punctul în care ne aflăm: „Persoana asta sigur n-are niciun complex“. Poate ne-am dori în secret să putem împrumuta și noi câte ceva din atitudinea sa. Pe de altă parte, dacă am vedea pe cineva cu un defect la o mână sau un picior – un defect nu suficient de pronunțat încât să-i afecteze calitatea vieții, dar suficient de vizibil pentru a întoarce capetele curioase, probabil că am zice…
Citește aici tot articolul
Articol publicat pe: www.paginadepsihologie.ro
Autor: Cătălin Durlă
