4 august 2008, este prima zi pe care am petrecut-o cu Ana acasă. O zi pe care o așteptasem atât de mult, pe care mi-o imaginasem ca pe o zi solară, scăldată în lumină (aici nu am prea greșit, erau 35 de grade afară). Dar care, atunci când a venit, m-a găsit teribil de nepregătită. Sosisem de la maternitate cu un munte de flori, cu un bebeluș care era mai mic decât îmi imaginasem și care dormea cuminte într-o „scoică“, și cu o sacoșă cu scutece de unică folosință, biberoane, o pompă de muls, niște absorbante și o foaie de externare pe care scria că Ana avea nici trei kilograme și că ar trebui să revenim peste o săptămână la consult.

Am pus coșul cu copilul în mijlocul livingului, simțind că-mi vor exploda sânii de la laptele care se adunase în ei și pe care draga de Ana nu părea…