Chiar și cei mai înțelegători și iubitori părinți ajung, uneori, să ridice vocea la copiii lor. Deși nu suntem mândri de acest comportament și nici nu reprezintă o acțiune care ne-am dori să devină un obicei, cu toții suntem imperfecți și, în momentele de epuizare, se poate întâmpla să țipăm la copil. Adesea, aceste momente sunt urmate de valuri de vinovăție, de remușcări și regrete, deoarece ele nu oglindesc nici valorile noastre de viață și nici ceva ce ne-am dori să ducă mai departe generațiile viitoare.
Chiar dacă poate părea greu de imaginat, țipatul poate ascunde și nevoia noastră de conectare. Atunci când ne simțim depășiți sau copleșiți de o anumită situație și nu ne mai putem activa resursele, sistemul nostru nervos poate prelua controlul și odată cu acesta se manifestă…
Citește aici tot articolul
Articol publicat pe: www.paginadepsihologie.ro
Autor: Pagina de Psihologie
