„— Te iubesc, tati!
— Și eu!“
A fost neașteptat să primesc acest răspuns de la el. Nu fiindcă nu și-ar mai fi declarat dragostea față de mine și în alte rânduri. E adevărat, poate nu atât de des pe cât aș fi avut nevoie în copilărie… A fost neașteptat pentru că, în ultimii ani, tata și-a pierdut treptat abilitatea de a comunica prin cuvinte, până în punctul în care să rostească fie și o propoziție atât de scurtă a devenit ceva extrem de rar. O afecțiune neurodegenerativă i-a schimbat viața la 180 de grade. Iar mie, mi-a răpit pentru totdeauna posibilitatea de a vorbi cu el despre un subiect care mi-a marcat parcursul mai mult decât mi-am permis să o recunosc decenii la rând.
Divorțul părinților mei
Nu am multe amintiri cu tata de când locuiam împreună. Lucra mult și era…
Citește aici tot articolul
Articol publicat pe: www.paginadepsihologie.ro
Autor: Alexandra Brovchin
