Merg pe stradă, stau pe o bancă în parc, sunt în magazin sau sunt implicată în vreun context social și aud adesea: „Dar tu de ce nu poți să… (continuați voi)?“; „Uite cât de bine se descurcă X, tu crezi că nu ai putea?!“. Comparația e peste tot, în orice activitate, de la școală, la mersul pe bicicletă, datul pe tobogan, cititul sau modul de a reacționa. Am trăit în și cu atâta comparație, încât ne vine aproape natural să ne comparăm unii cu alții, uitând că deși semănăm, suntem și foarte diferiți, venind cu bagaje diferite de acasă.
Citind aceste rânduri, poate acum vă întrebați de ce ar fi rău să compar un copil cu un altul sau, poate, frații între ei? Pe mine așa mă motivau mama, tata, bunica și vorba aceea, „Uite ce bine am ajuns eu!“. Oare, chiar așa e? Mă motiva…
Citește aici tot articolul
Articol publicat pe: www.paginadepsihologie.ro
Autor: Andreea Mihai
