La forţa de a renăscut din cenușă: metafora pasării Phoenix
Orice persoană este expusă posibilității de a experimenta evenimente traumatice pe parcursul vieții sale. Cu toate acestea, în ciuda tuturor suferințelor și durerilor care însoțesc astfel de evenimente, există ceva ce putem învăța în legătură cu acestea? Renăscut din cenușă: metafora pasării Phoenix Un eveniment traumatic este un eveniment stresant care irupe cu forță în viața unei persoane, perturbându-i complet existența și reprezentând un „înainte și un după” în viața sa. Este o situație care copleșește pe deplin individul, lăsându-l într-o stare de totală neputință și vulnerabilitate. Aceasta presupune o schimbare foarte importantă la nivel psihologic și de identitate, deoarece se produce o ruptură totală a vieții pe care persoana respectivă o avea până atunci, ceea ce presupune să începi de la zero. Dar, în ce constă această „a începe din nou”? Legende vechi vorbesc despre existența unei păsări mitologice, cunoscută sub numele de Phoenix, care avea capacitatea extraordinară de a arde până la consumare după moartea ei și apoi de a renăște din propriile ei cenușări. De asemenea, se spunea că lacrimile ei posedă puteri vindecătoare. Această metaforă corectă a Pasării Phoenix ar ilustra ceea ce din perspectiva psihologiei este cunoscut ca „creștere post-traumatică” și ar reflecta toate acele schimbări pozitive pe care persoanele le pot experimenta după ce au trăit un eveniment traumatic. Oamenii dețin o capacitate de adaptare puternică care ne permite să ne ridicăm deasupra adversității și, în multe cazuri, să ieșim învingători. Astfel, este obișnuit ca în fața situațiilor aversive oamenii să descopere noi abilități și aspecte puternice ale personalității lor pe care nu le cunoșteau până atunci. De fapt, există ceea ce se numește „hipoteza adversității”, care postulează faptul că oamenii ar avea nevoie de adversități, probleme și chiar traume în viața lor pentru a atinge nivelurile maxime de putere și dezvoltare personală, prin utilizarea acestor abilități și resurse de abordare, până atunci latente în individ. Prin urmare, această ipoteză, deși are un caracter puțin exagerat, ne îndreaptă către ideea că nicio persoană nu știe ce poate suporta până nu este expusă la acest lucru, până când nu trăiește o anumită situație, deoarece este posibil ca, neavând experiență în acest sens, să nu fi avut niciodată oportunitatea de a descoperi aceste forțe interioare ascunse. Cu toate acestea, trebuie menționat că nu evenimentul în sine face ca persoana să atingă acest nivel și să obțină această creștere, ci modul în care acea persoană abordează experiența traumatică. Astfel, una dintre lecțiile pe care unii oameni ajung adesea să le traseze după ce au trecut prin doliu (situație de pierdere) sau o experiență traumatizantă este că sunt mult mai puternici decât credeau inițial și, de fapt, noua apreciere a acestei forțe interioare le conferă încredere în abilitatea de a se confrunta cu provocările viitoare. Astfel, s-a observat că oamenii care au trecut prin unele dintre aceste situații, odată depășite și dezvoltată creșterea lor ulterioară post-traumatică, par a fi „vaccinați” împotriva viitoarelor traume; se recuperează mai rapid, în parte, pentru că știu că pot face acest lucru.
