[ad_1]
A greşi e omeneşte, dar ce se întâmplă atunci când greşeala îi aparţine unui medic şi se soldează cu suferinţa sau chiar decesul unui pacient? Cum pot fi prevenite sau diminuate greşelile medicale, în scopul îmbunătăţirii sistemului medical şi în beneficiul pacienţilor? În România, legile şi mecanismele care ar trebui să ofere cadrul necesar gestionării acestor probleme, deşi există, nu funcţionează. Atât medicii, cât şi pacienţii, sunt vulnerabili într-un sistem în care primii practică medicina sub presiunea culpabilizării şi a răspunderii multiple, iar ceilalţi, atunci când se consideră victime, nu îşi găsesc, mai niciodată dreptate.
Greşelile medicale, în vizorul CMR
Marţi, 28 februarie, a avut loc la Craiova ultima dintre cele şase dezbateri pe tema erorilor medicale organizate…
Citește aici tot articolul
[ad_2]
Articol publicat pe: www.gds.ro
Autor: Anda Simion