Un studiu amplu, care a inclus pacienţi pediatrici de pe teritoriul Statelor Unite, a descoperit că doar 4% au fost infectaţi cu noul coronavirus, iar cea mai mare parte a acestor cazuri au fost însoţite de simptome moderate sau asimptomatice, informează DPA.
Studiul, condus de Spitalul de Pediatrie din Philadelphia (CHOP), cuantifică şi confirmă – fără a încerca însă să găsească o explicaţie – unul dintre cele mai mari mistere ale pandemiei: „De ce o infecţie care a ucis până în prezent 1,3 milioane de persoane la nivel global este rară şi de cele mai multe ori inofensivă la copii?”, transmite Agerpres.
În cadrul cercetării, publicată luni în JAMA Pediatrics, oameni de ştiinţă din cadrul CHOP şi alte şase spitale pentru copii din Statele Unite au analizat dosarele…
Citește aici tot articolul
Articol publicat pe: www.medichub.ro
Autor: