Hărțuirea la locul de muncă sau Mobbing-ul este o situație mai comună decât credem și are consecințe grave în viața victimelor. Definim Mobbing-ul ca fiind acele situații în care o persoană sau un grup de persoane exercită un set de comportamente care hărțuiesc, umilesc sau agresează unul sau mai mulți angajați la locul de muncă, având consecințe grave pentru victimă atât în contextul de muncă (dificultate în îndeplinirea muncii, concedieri, reducerea salariului etc.), cât și în alte aspecte ale vieții sale (de exemplu, sănătatea). Scopul persoanei care hărțuiește este de a anula și distruge emoțional și intelectual victima, cu scopul de a o elimina din organizație, nefiind lăsate semne externe, cu excepția deteriorării progresive a victimei, care de multe ori este atribuită problemelor de personalitate, incompetenței profesionale sau presupuselor probleme psihologice. Astfel, a merge la muncă devine o provocare în fiecare zi. Hărțuirea morală la locul de muncă, cunoscută și sub numele de mobbing, poate fi exercitată de colegi sau de un superior.
Cum să o detectezi
Câteva exemple de comportamente de hărțuire includ:
– Nepăsarea sau lipsa de comunicare cu lucrătorul.
– Lipsa de respect, dispreț sau abordarea inadecvată.
– Critica constantă a muncii sale și chiar a vieții sale private.
– Acuzarea, amenințarea sau insultarea verbală, scrisă sau telefonică.
– Ignorarea prezenței sale și refuzul de a-i adresa cuvântul (din propria inițiativă a lucrătorului sau ca o impunere a altui coleg), provocând izolarea sa (psihologică și fizică).
– Răspândirea de zvonuri, vorbit pe la spate, umilirea sa, imitarea sau râsul de el.
– Facerea sa să creadă că este bolnav și obligarea sa să facă examene psihiatrice sau psihologice.
– Punerea în discuție constantă a muncii sale, evaluarea ei în mod incorect și răuvoitor.
– Atribuirea unor munci umilitoare, nocive sau imposibile de realizat.
– Suprasolicitarea cu muncă, punerea de piedici în calea lucrului său sau neasigurarea resurselor necesare pentru îndeplinirea muncii sale.
– Neprezentarea de sarcini sau obligarea lui să îndeplinească munci sub competența sa.
– Hărțuire și violență sexuală.
– Amenințări și agresiuni la adresa integrității fizice, a proprietăților sau economiei sale.
– Manipularea instrumentelor sale de lucru.
– Crearea de rapoarte negative și nedrepte despre el și refuzul de a-i oferi oportunitatea de a se apăra.
– Exagerarea greșelilor sale și subevaluarea dedicării, competențelor și succeselor sale.
– Hărțuirea celor care îl susțin.
– Refuzul sau punerea de obstacole atunci când solicită permisiuni sau activități la care are dreptul.
– Provocarea unei reacții emoționale cum ar fi furie sau mânie disproporționată, plâns, insulte.
– Control strict al orelor sale de muncă.
Prezența ocazională a unuia sau a mai multor astfel de comportamente nu indică în mod necesar faptul că are loc o hărțuire, deoarece în majoritatea cazurilor este necesar ca acestea să se manifeste într-un număr mai mare, cu cât mai multe comportamente este supusă, cu atât situația este mai gravă, mai intensă și mai generalizată. Cu toate acestea, uneori, un singur comportament de hărțuire poate fi suficient dacă este destul de semnificativ și traumatizant, dacă distruge eficient aspectele cheie ale auto-conceptului și încrederii în sine ale celui care o suferă, dacă cauzează descurajare insurmontabilă sau declanșează gânduri autodistructive.
Un alt criteriu pentru a vorbi despre hărțuirea la locul de muncă este că aceste comportamente trebuie să se repete frecvent și să nu fie conflicte sau lipsă de respect izolate. Convențional, se acceptă ca suficient (dar nu necesar) ca aceste comportamente să aibă loc cel puțin o dată pe săptămână, deși există experți care vorbesc despre o frecvență de două ori pe săptămână. În cele din urmă, aceste comportamente trebuie să fie persistente în timp, adică să nu fie rezultatul unor circumstanțe temporare sau fără legătură cu un scop de a dăuna persoanei hărțuite (hărțuirea este intenționată). De obicei, este considerat că timpul suficient pentru a vorbi despre hărțuire este de șase luni, dar nu neapărat, din aceleași motive menționate mai sus (depinde de intensitatea și de efectul pe care îl are comportamentul).
Consecințele pentru victimă
Consecințele Mobbing-ului sunt multe și foarte diverse. Din punct de vedere psihologic, victima poate prezenta:
– Tulburare de stres post-traumatic caracterizată prin hiperactivitate și hiper-vigilență, evitarea locurilor, situațiilor sau persoanelor asociate cu trauma.
– Probleme emoționale.
– Depresie.
– Stres și tulburări de anxietate.
– Tulburări psihosomatice: simptome fizice ca urmare a suferinței psihologice, cum ar fi dureri de cap, dureri de stomac etc.
– Scăzută încredere în sine.
– Autopercepție negativă.
– Sentimente de vinovăție, îngrijorare, frică.
– Tulburări de somn.
– În cazurile grave, poate duce la sinucidere sau la automutilare.
– În plus, toate aceste consecințe pot fi însoțite de probleme în relația de cuplu, familie, prieteni (de exemplu, persoana își poate descărca furia și frustrarea acasă, ceea ce poate afecta în același timp dezvoltarea psihologică a copiilor).
În majoritatea cazurilor, există și consecințe clare la nivelul muncii. De obicei, victimele sunt concediate sau părăsesc locul de muncă prin decizia lor. De asemenea, este dificil să-ți găsești un nou loc de muncă și să te integrezi într-o nouă echipă.
Unde să mergi dacă ești victimă
Având în vedere toate patologiile și dificultățile posibile generate de hărțuirea la locul de muncă, este important să oprești acest comportament cât mai curând posibil. Victima poate merge la superiorii săi sau la persoanele responsabile de menținerea unui climat de lucru plăcut (de exemplu, resurse umane, responsabili cu sănătatea și siguranța la locul de muncă). Dacă niciuna dintre aceste opțiuni nu este posibilă, se recomandă raportarea la organizațiile competente. De asemenea, este util să apelezi la profesioniști în psihologie specializați în ace
